Iocsak Natalia

  • Clasa PRO
  • Tara Romania
  • Battles 16
  • Victorii 289
  • Data Nasterii 03.07.2003
3
  • Masina BMW
  • Putere 759 CP

Biografie

Bună, mă numesc Natalia, am 20 ani şi sunt Pilot de Drift. Sunt o fată care încearcă să îşi îndeplinească visul, visul de a petrece cât mai mult timp în maşina de competiţie, şi de a participa la cât mai multe etape de Drift. Totul a început dintr o joacă, provin dintr o familie care îndrăgeşte motorsportul, am crescut cu această pasiune, pasiunea pentru maşini. La vârsta de 9 ani, sa întâmplat totul, am participat la diverse discipline, de la Rally Sprint, Slalom Paralel, Time Attack și Autoslalom. Pe parcus am descoperit derapajul controlat, la vârsta de 14 ani, am decis să aleg acest drum, de a încerca o disciplină nou, îmi doream să învăţ foarte mult tot ce este legat de Drift, mă fascina totul, a fost destul de greu, deoarece, până atunci nu conduceam decât maşini cu tracţiune faţă, acest lucru mă motiva enorm de mult, pentru că, eram nevoită să ies din zona mea de confort, era cu totul altceva, dar cu multă răbdare, ambiţie, şi perseverenţă evoluam din ce în ce mai mult!

PREMII 2024

PREMII 2024

PREMII 2024

PREMII 2023

PREMII 2023

PREMII 2022

PREMII 2022

PREMII 2021

PREMII 2021

PREMII 2020

PREMII 2020

PREMII 2019

PREMII 2018

PREMII 2017

PREMII 2016

MEDIA PILOT